timar
- TIMÁR1, timari, s.m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár.
- TIMÁR2, timaruri, s.n. (Mai ales la pl.) Denumire dată, în evul mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.
- Sinonime: TIMÁR s. v. argăsitor, tăbăcar.
- Ortografie: timár (tăbăcar) s. m., pl. timári
- Ortografie: timár (lot de pământ) s. n., pl. timáruri
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2026 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia
