san
- ȘAN, șanuri, s.n. Calapod folosit pentru păstrarea formei încălțămintei în procesul de finisare sau după ce aceasta este gata. – Din magh. sám.
- SÂN, (1) sâni, s.m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; piept. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ◊ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S.m. Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul; spațiul dintre piept și cămașă sau bluză (în care se pot ține lucruri ca într-o pungă). ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frică, de spaimă. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fățarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sânul lui Avram = a trăi bine, a fi fericit. A-și scuipa (sau, reg., a-și stupi) în sân, gest prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. 4. S.n. Locul din corpul femeii unde se formează și în care este purtat fătul; pântece. 5. S.n. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S.n. Fig. Parte interioară, parte centrală; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pământului. 7. S.n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf2. [Var.: (înv. și reg.) sin s.m. și n.] – Lat. sinus.
- Sinonime: SÂN s. v. circumvoluție, girus cerebral, golf, interior, matcă, matiță, mijloc, mitră, uter.
- Sinonime: SÂN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țâță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strânge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)
- Sinonime: ȘAN s. calapod. (~ pentru cizme.)
- Ortografie: sân (mamelă) s. m., pl. sâni
- Ortografie: sân (piept al omului, al cămășii, fundul năvodului, interior, golf) s. n., pl. sânuri
- Ortografie: șan s. n., pl. șánuri
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2026 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia
