opritor
- OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s.n., opritori, s.f. I. Subst. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva. 1. S.f. Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale; piedică. 2. S.n. și f. Curca (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui. 3. S.f. (Reg.) Stăvilar, zăgaz, dig. 4. S.f. Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă. 5. S.f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile. II. S.n. și f. Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc. – Opri + suf. -tor.
- Ortografie: opritór s. n. /opritoáre s. f. (curea la ham, dispozitiv de frânare) (sil. -pri-), pl. opritoáre/ opritóri
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2026 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia