mediu
- MÉDIU1, medii, s.n. 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scaldă celulele organismului. Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, utilizată pentru înmulțirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva: ambianță. 3. Substanță solidă, lichidă sau gazoasă, câmp electromagnetic sau gravitațional etc. în care se desfășoară fenomenele fizice. 4. Persoană care poate fi trecută în stare de hipnoză, de transă și despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele și poate servi ca intermediar între ele și cei vii. – Din lat. medium.
- MÉDIU2, -IE, medii, adj., s.f. 1. Adj. Care se află în mijloc; de mijloc, mijlociu. ◊ Învățământ mediu = treaptă a învațământului public, între învățământul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învățământ mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m.pl., în forma mezi) Termenii care se găsesc la mijlocul unei proporții. ♦ Fig. Moderat, echilibrat, ponderat. 2. Adj. Care reprezintă o medie (3). 3. S.f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. ◊ Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. Unde medii (și substantivat, f.pl.) = unde radio cu lungimea între 100 și 1000 m; domeniu cuprins între 186,9 m și 571,4 m destinat posturilor naționale de radiodifuziune. ◊ Loc. adv. În medie = luând o măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente: una cu alta, una peste alta. ♦ Rezultatul obținut din adunarea notelor primite de un elev, de un student etc. și împărțirea acestora prin numărul lor total. ◊ Expr. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține nota de trecere. – Din lat. medius, -a, -um.
- Sinonime: MÉDIU adj. v. mijlociu.
- Sinonime: MÉDIU s. ambianță, anturaj, cadru, cerc, sferă, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosferă, climat. (În ce ~ se învârte?)
- Sinonime: MÉDIU s. v. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posi-bilitate, procedare, procedeu, proce-dură, putință, sistem.
- Ortografie: médiu adj. m. [-diu pron. -diu], f. médie (sil. -di-e); pl. m. și f. médii
- Ortografie: médiu s. n. [-diu pron. -diu], art. médiul; pl. médii, art. médiile (sil. -di-i-)
Exemple pentru mediu
- EID nu face parte dintr-un mediu securizat.
- Nămolul se spală în mediu mineral.
- Salariul mediu pe salariat a rămas relativ stabil.
- Ce-am căutat în politică? Nu există mediu mai potrivit pentru a studia mizeria umană. (Valeriu Butulescu)
» mai multe citate despre mediu...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia