loc
- LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, porţiune determinată în spaţiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemişcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeaşi bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ◊ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieşirea din poziţia de nemişcare a soldatului şi adoptarea unei poziţii mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în faţa unui lucru de neînţeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoţia, a se linişti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecţie de bună-cuviinţă, a arăta cuiva ce se cuvine şi ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mişcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziţii (sau asupra unei mişcări greşite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace şi încolo; b) din distanţă în distanţă, ici şi colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici şi colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-şi (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ţine (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniştit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ţine, a rămâne, a încremeni) ţintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se mişte. A sta la un loc = a sta liniştit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la faţa locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanţă mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcţie. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva şi destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ţinut; p. ext. ţară. ♦ Aşezare omenească, localitate; regiunea, ţara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spaţiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producţie) = parte din suprafaţa unei unităţi economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operaţii în vederea obţinerii producţiei, folosind în acest scop utilaj şi echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituţie în care o persoană îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se aşeza. Ia loc! = şezi! A-şi face loc = a-şi croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) aşa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicaţie în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post2; funcţie. 2. Situaţie socială a cuiva; p. gener. situaţie. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situaţia cuiva (pentru a-l putea înţelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziţie dintre două idei, două acţiuni etc. – Lat. locus.
- Sinonime: LOC s. v. depărtare, distanţă, placentă, spaţiu.
- Sinonime: LOC s. 1. v. punct. 2. v. aşezare. 3. teren. (A cumpărat un ~ de casă.) 4. v. zonă. 5. meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ţinut, zonă. (Se afla pe uri necunoscute.) 6. v. regiune. 7. parte, regiune, ţinut. (Vezi cum e şi prin alte uri.) 8. poziţie, situaţie. (Ocupă un ~ onorabil în societate.) 9. loc comun = a) banalitate; b) v. clişeu.
- Ortografie: loc s. n., pl. lócuri
Exemple pentru loc
- La loc fuga marş!
- La loc marş!
- Pe loc repaus !
- Pe loc repaus!
- Acţiunea are loc în Anglia.
- Au loc pregătiri.
- E loc de mai bine.
- E loc sub soare pentru toţi.
- Eludarea are loc în afara Comunităţii.
- Mi-a pregătit pe loc un ibric de ceai.
- Nu e loc nici măcar să te întorci.
- Nu e loc nici măcar să te învârteşti.
- Nu există alt loc unde să ne putem duce.
- Primul loc i se cuvine lui.
- Procedura orală a avut loc la.
- Te rog adună la un loc resturile.
- Te rog, poţi să îmi arăţi acest loc pe hartă?
- Treptat, amurgul făcu loc întunericului.
- Când şi unde a avut loc primul contact?
- De ce să nu-ţi faci singură rochia în loc s-o cumperi?
- Piatra care se rostogoleşte din loc în loc nu prinde muşchi.
» mai multe citate despre loc...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2025 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc şi informaţii puse la dispoziţie de DEX online şi Citatepedia