conlocuire
- CONLOCUÍRE, conlocuiri, s.f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui.
- Ortografie: conlocuíre s. f., g.-d. art. conlocuírii
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2026 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia
