cățel
- CĂȚÉL, căței, s.m. I. 1. Pui de câine; p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu câinele). ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu întreaga familie și cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om lingușitor și fără scrupule. 3. Compuse: (Zool.) cățelul-pământului = orbeț; cățel-de-mare = corosbină; cățel-de-frasin sau cățelul-frasinului = cantaridă. II. Fiecare dintre părțile care compun căpățâna de usturoi. – Lat. catellus.
- Sinonime: CĂȚÉL s. 1. (ZOOL.) (în limbajul copiilor) cuțu. 2. (TEHN.) cordenci, (reg.) cripalcă, piedică, proptar, răzuș, scară, scaun, tocălie. (~ la răz-boiul de țesut.)
- Sinonime: CĂȚÉL s. v. cheotoare, măsea, pui, trăgă-toare.
- Antonime: Cățel – dulău
- Ortografie: cățél s. m., pl. cățéi, art. cățéii
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia