Car
- CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
- CAR1, cari, s.m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros şi cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn şi se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries).
- CAR2, care, s.n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roţi, cu tracţiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. şi pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruţă, se spune despre cineva nehotărât, care nu ştie ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelaţie alcătuită din şapte stele aşezate în formă de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelaţie formată din şapte stele (printre care şi steaua polară) aşezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roţi, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri şi la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulţime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc adv. Cu carul = din belşug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotiţe, pe care se aşază buşteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).
- CAR3, caruri, s.n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la maşina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor şi a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot.
- Sinonime: CAR s. v. grămadă, moară, mulţime, ţintar.
- Sinonime: CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruţă, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)
- Sinonime: CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)
- Ortografie: car (insectă) s. m., pl. cari
- Ortografie: car (vehicul) s. n., pl. cáre
- Ortografie: car (piesă la maşina de scris) s. n., pl. cáruri
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2025 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc şi informaţii puse la dispoziţie de DEX online şi Citatepedia