ASA
- AȘÁ adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ◊ Loc. adj. Așa-zis sau așa-numit = pe nedrept sau convențional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ◊ Expr. Așa o fi = e posibil; poate. Și așa = în orice caz; oricum, tot. Și așa, și așa = și într-un fel, și într-altul. Ori așa, ori așa = ori într-un fel, ori într-altul. Așa..., așa = după cum..., astfel. Așa și așa = nu prea bine; potrivit. Azi așa, mâine așa = continuând mereu în acest fel. Nici așa, nici așa = nici într-un fel, nici într-altul. ♦ (Concluziv) În concluzie. ◊ Loc. conj. Așa că = deci. ◊ Expr. Așa-zicând = pentru a spune astfel. 2. În același fel, în același mod. Așa să faci și tu. ◊ Expr. Și așa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; întocmai, exact. Ai să faci așa? ◊ Expr. Așa e? sau nu-i așa? = am dreptate? (sa nu am?) Așa? sau cum așa? = adevărat să fie? Așa? sau așa stă treaba?! = va să zică astfel stau lucrurile?! Așa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. și fam.) Mai așa = a) desigur, firește; b) nu prea tare. Cam așa = după cum zici, ai (măcar în parte) dreptate. 4. Atât de... Te uiți așa de trist! 5. (Cu sensul reieșind din context) a) La întâmplare, la nimereală, într-o doară. Vorbește și el așa. b) După bunul plac, oricum. Am vrut să fac așa. c) Dintr-o dată, ca din senin; pe nesimțite, fără ași da seama. I-a venit așa un gând II. Adj. invar. (Precedă substantivul) Asemenea, atare...; care este atât de mare, de mult, de frumos etc. Așa nuntă mai rar. ◊ Expr. Mai așa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.
- Sinonime: AȘÁ adv., adj. 1. adv. v. astfel. 2. adj. invar. v. asemenea. 3. adv. v. atât. 4. adv. v. exact.
- Sinonime: AȘÁ adv. v. acum, imediat, îndată, numai-decât.
- Ortografie: așá adv., adj. invar.
- Ortografie: așá că loc. conjct.
Exemple pentru asa
- Chiar așa cum spui.
- Când spun eu o vorbă, așa e.
- Când spun eu o vorbă, așa se face.
- De așa ajutor, mai bine lipsă!
- De așa bine, mai bine lipsă!
- Deci, așa stau lucrurile!
- E plăcut de auzit așa ceva!
- Fii așa de bun!
- Fii așa de bună!
- Ia-ne așa cum suntem!
- Jur că așa este!
- Mă așteptam la așa ceva!
- N-ai să scapi așa ușor!
- N-am mai pomenit așa ceva!
- N-aș vrea să mor până nu văd așa ceva!
- N-o lua chiar așa în tragic!
- Nu credeam să văd așa ceva!
- Nu mai face așa pe deștepul!
- Nu mai face așa pe grozavul!
- Nu te mai ține așa de mare!
- Așa vreau, așa ordon, voința să fie în serviciul rațiunii! (Juvenal)
» mai multe citate despre asa...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia