sort
- ȘORȚ, șorțuri, s.n. 1. Obiect de îmbrăcăminte pe care îl poartă dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. în timpul lucrului, pentru a-și proteja îmbrăcămintea. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) care face parte din uniforma școlarilor și care se poartă peste haine. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, de obicei împodobită cu broderii, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz.
- ȘORT, șorturi, s.n. Obiect de îmbrăcăminte (sportivă sau de plajă) în formă de pantaloni scurți. – Din fr., engl. short.
- SORȚ, sorți, s.m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. * Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).
- SORT, sorturi, s.n. Obiect, produs sau grup de obiecte ori de produse care aparțin ca varietăți unei categorii mai mari; fel, gen, varietate, categorie, calitate (de mărfuri, de produse). – Din fr. sorte.
- Sinonime: SÓRT s. categorie, chip, fel, gen, neam, soi, specie, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate urile de fructe.)
- Sinonime: ȘORȚ s. 1. (reg.) șolorof, șvartug. (ul bruta-rului.) 2. (Mold.) pestelcă. (~ din portul popular feminin.)
- Ortografie: sort s. n., pl. sórturi
- Ortografie: șort s. n., pl. șórturi
- Ortografie: șorț s. n., pl. șórțuri
Exemple pentru sort
- Mă așez la locul meu și mă uit la mine, la fetița asta nouă pe care-o cheama Casian Alexandra și pe care parcă n-o cunosc.
Casian Alexandra are șorț negru, de sub care nu i se mai văd genunchii, ciorapi lungi prinși cu guma de pieptăraș, și guler de pichet alb, care-o supără puțin, cum o supără și cozile împletite prea strâns, care-i trag ochii spre tâmple ca la chinezoaice. Sta cuminte cu mâinile pe pupitru și i-e rușine că o cheamă Luchi, ca pe căței...
Dar nu-i adevărat. N-o cheama Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe-acasă, poate în ladița din cămară, printre resturile de jucării pe care nu le mai știe ce-au fost și care nu mai au nume.
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă. Luchi era fericită... (Otilia Cazimir)
» mai multe citate despre sort...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia