dictionar roman englez

indice


  1. ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s.m., (5) indice, s.n. 1. S.m. Număr, literă sau simbol literal aşezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) faţă de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înţelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituţii care arată nivelul de producţie cantitativ şi calitativ ce trebuie realizat. 2. S.m. Fapt, indicaţie care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfăţişează aspectul unui fenomen, al unei acţiuni, al unei situaţii etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracţie = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidenţă şi cele de refracţie ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S.m. Semn convenţional cu care se notează un domeniu de cunoştinţe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conţinut a publicaţiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S.m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S.n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
  2. Sinonime: ÍNDICE s. index.
  3. Ortografie: índice (număr) s. m., pl. índici
  4. Ortografie: índice (index) s. n., pl. índice
  5. //dexonline.ro/search.php?cuv=indice

Exemple pentru indice

Contact | Noutăţi | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2025 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc şi informaţii puse la dispoziţie de DEX online şi Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro