cer
- CER1, ceri, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarţa negricioasă, cu frunze pieloase, bogate şi cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. carrus.
- CER2, ceruri, s.n. 1. Spaţiu cosmic nesfârşit în care se află aştrii; (mai ales) parte din acest spaţiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuinţe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situaţii etc. A răscoli cerul şi pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (şi) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruinţă. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neaşteptate; b) a nu putea înţelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, ruşinea, uimirea cuiva în faţa unei situaţii neaşteptate (şi neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine ştie ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul şi pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavităţii bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai1, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al şaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providenţă. – Lat. caelum.
- Sinonime: CER s. 1. boltă, firmament, (rar) arc, boltire, (înv.) crug, crângul cerului, (fig.) tărie. (ul e plin de stele.) 2. v. văzduh. 3. v. rai. 4. (BIS.) divinitate, dumnezeire, pronie, providenţă. 5. (ANAT.) cerul-gurii = palat, boltă palatină, (înv.) păraţ.
- Ortografie: cer (arbore) s. m., pl. ceri
- Ortografie: cer (boltă, firmament) s. n., pl. céruri
Exemple pentru cer
- Nu vreau să te cer în căsătorie!
- Vă cer iertare!
- Îmi cer scuze pentru întârziere!
- Îţi cer iertare!
- Condiţiile de montare cer o suprafaţă plană.
- Regulile se cer respectate.
- Între ei e o deosebire ca de la cer la pământ.
- Între ei e o diferenţă ca de la cer la pământ.
- Pot să vă cer o favoare?
- Pot să-ţi cer o favoare?
- Cât e de mare cel care consideră că între distanţa din vale până la cer şi cea de pe munte până la cer nu e nicio diferenţă! (Fernando Pessoa)
» mai multe citate despre cer...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2025 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc şi informaţii puse la dispoziţie de DEX online şi Citatepedia