stinge
- STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte beţiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) potoli; a (se) linişti, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz şi refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aştri; adesea fig.) A-şi pierde lumina şi strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, şters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. şi tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puţin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viaţă; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmaşi. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A şterge de pe faţa pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligaţii, unei acţiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanţe al căror contact produce o efervescenţă, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluţia devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra de var arsă, pentru ca, în urma reacţiei chimice produse, să se obţină var pentru construcţii. – Lat. stinguere.
- Sinonime: STÍNGE vb. v. agoniza, asasina, astâmpăra, calici, calma, domoli, linişti, omorî, potoli, ruina, sărăci, scăpăta, suprima, tempera, ucide.
- Sinonime: STÍNGE vb. 1. a înăbuşi. (A ~ focul.) 2. v. dispărea. 3. v. înceta. 4. v. muri. 5. (JUR.) a se prescrie, (înv.) a se prescribălui. (Pedeapsa s-a ~.)
- Antonime: A (se) stinge – a (se) aprinde
- Antonime: A se stinge – a arde
- Antonime: A stinge – a arde, a aţâţa
- Ortografie: stínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sting, 1 pl. stíngem, perf. s. 1 sg. stinséi, 1 pl. stínserăm; part. stins
Exemple pentru stinge
- Cea mai frumoasă stea de pe cer se stinge ultima.
» mai multe citate despre stinge...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2025 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc şi informaţii puse la dispoziţie de DEX online şi Citatepedia