dubla
- DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.
- DÚBLĂ, duble, s.f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s.n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].
- Sinonime: DUBLÁ vb. 1. v. îndoi. 2. a căptuși. (A ~ o haină.)
- Sinonime: DÚBLĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.
- Ortografie: dublá vb. sil. -bla), ind. prez. 1 sg. dubléz, 3 sg. și pl. dubleáză
- Ortografie: dúblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dúblei; pl. dúble
Exemple pentru dubla
- Viață dublă, gust dublu, plăcere și nefericire duble. (Anais Nin)
» mai multe citate despre dubla...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2026 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia
