dictionar roman englez

păzi


  1. PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ti pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu nici un preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.
  2. Sinonime: PĂZÍ vb. v. face, frecventa, găti, grăbi, iscodi, iuți, îndeplini, menține, observa, onora, păstra, pândi, pregăti, prepara, priveghea, respecta, spiona, ține, urmări, zori.
  3. Sinonime: PĂZÍ vb. 1. a străjui, a supraveghea, a veghea, (înv. și pop.) a priveghea. (A ~ poarta cetății.) 2. a supraveghea, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a pândi. (A ~ oile.) 3. v. veghea. 4. v. apăra. 5. v. feri. 6. a evita, a se feri, a ocoli, (înv.) a se îndupleca. (Se ~ să facă un anumit lucru.)
  4. Ortografie: păzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
  5. //dexonline.ro/search.php?cuv=pazi

Exemple pentru păzi

  • Se poate păzi un sac de pureci, o turmă de iepuri, dar o femeie nu.
    » mai multe citate despre pazi...
Contact | Noutăți | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro