manevra
- MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manouvrer.
- MANÉVRĂ, manevre, s.f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manouvre.
- Sinonime: MANÉVRĂ s. v. intrigă, mașinație, strata-gemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, tertip, truc, uneltire, vicle-nie, vicleșug.
- Sinonime: MANÉVRĂ s. 1. (înv.) manoperă. (~ de infanterie.) 2. v. manevrare.
- Sinonime: MANEVRÁ vb. a manipula, a mânui, (înv.) a mania. (A ~ un dispozitiv.)
- Ortografie: manevrá vb. (sil. -vra), ind. prez. 1 sg. manevréz, 3 sg. și pl. manevreáză
- Ortografie: manévră s. f. (sil. -vră), g.-d. art. manévrei; pl. manévre
Exemple pentru manevra
- Există un moment când bărbatul trebuie să se hotărască a abandona postura seducției, pentru a o obține pe aceea a comunicării. Rareori ele merg împreună. Seducția e o manevră de asalt, în care abilitatea primează asupra corectitudinii. Seducția vrea efectul, fie și inautentic. Comunicarea vrea autenticitatea, fie și nespectaculoasă. În cazul întâi, trăiești voluptatea echivocului. În cazul al doilea, pe aceea a limpezimii. (Andrei Pleșu)
» mai multe citate despre manevra...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2026 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia
