coviltir

COVILTÍR, coviltire, s.n. Acoperiş la căruţă făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec.

Sinonime: COVILTÍR s. 1. (reg.) ceapol, cobără, coş, (Ban. şi Transilv.) arneu, (Olt. şi Ban.) covergă, (prin Mold. şi Bucov.) pocriş. (~ la car, căruţă.) 2. v. burduf.

Întoarcere
Prin crăpături de-obloane lumina, pete-pete,
Pătrunde pe podele, pe pat şi pe perete.
Aşa cum altădată încet s-a aşternut
Când odihneam aicea sub albul aşternut.
Iatacul e acelaşi şi-n tihna lui adie,
În bâzâit de muşte, bătrâna melodie,
Şi ornicul rosteşte clipita de demult —
Da, toate sunt aceleaşi: le văd şi le ascult.
Şi zilele pierdute revin. Simt că mă cheamă
Privirea mea uitată din poza prinsă-n ramă,
Cu ochii mei, cu ochii dintâi — şi simt pe piept
Cum giulgiul amintirii se lasă — şi, deştept,
Privesc cum îl atârnă drept coviltir pe toate.
Pe zid mai e hârtia cu flori încondeiate,
Şi puşca ruginită mi-o văd pe un dulap.
I-e frică iar — o clipă — copilului, de-un cap
De cerb cu ochi de sticlă şi coarne rămurate...

Adorm în paza unor descântece curate. (Ion Pillat)
» mai multe citate despre coviltir...

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2026 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc şi informaţii puse la dispoziţie de DEX online şi Citatepedia